De ce este neceasă evaluarea? – după cum știm cu totii cunoașterea copiilor constituie o condiție a organizării eficiente a procesului de învățământ, a acțiunii de instruire și educație, a intervențiilor noastre terapeutice.

Instrumentele care pot fi folosite în evaluarea copiilor sunt fie teste standardizate fie instrumente care fac referire la criterii acestea bazându-se pe o listă de deprinderi pe care copii le dezvoltă în mod normal, aici neexistând scoruri standard dar le putem pune pe diferite nivele de dezvoltare.

Fișa de evaluare: va cuprinde o scalare a abilităților copilului în funcție de vârstă folosind Evaluarea BLAF sau Scala CALLIER-AZUSA.

Dosarul de intrare va include fișă psihologică, fișa psihopedagogică, fișă medicală sintetică de la medicul de familie, scrisoarea medicală de la medicul specialist de neuropsihiatrie infantilă, certificat medical, certificatul de orientare școlară.

Monitorizarea achizițiilor copiilor

Pentru fiecare copil se întocmește un dosar personal (pe lângă cel de la început cu documentația de intrare de la începutul programului de terapii), în care se atașează fișele individuale din cadrul evaluărilor periodice.

Evaluările periodice se fac la intervale de timp de minim 1 lună sau maxim 3 luni de zile, acestea vor cuprinde indicatori de evaluare și un profil de puncte tari și puncte slabe (la evaluările noastre nu se fac aprecieri de întârziere globală, nefiind corect față de copil să-l raportăm la un standard general valabil), astfel totul se raportează individualizat ca un reper de evoluție.

În ultimii 30 de ani, studiile au oferit informații importante despre vorbire, limbaj, memorie, lectură, învățarea numerelor, noțiunilor matematice și bineînțeles și despre acumularea unor abilități sociale și comportamentale, deci pe toate direcțiiile educaționale pentru copiii cu sindrom Down.De asemenea, cercetarea educațională din ultimii ani a adus multe modalități de a îmbunătăți achizițiile copiilor cu sindrom Down și au demonstrat în repetate rânduri potențialul acestor copii de a învăța mai multe atunci când li se oferă oportunitatea și sprijinul adecvat.

Acordăm o importanță deosebită identificării cât mai precise a dificultăților de învățare, pentru a realiza abordările didactice cele mai potrivite și pentru a realiza terapiile în mod specific și cât mai eficient.Echipa noastră folosește astfel de modalități specifice de învățare, identifică abordări noi individualizate pentru fiecare copil și aplică terapii didactice personalizate făcându-le astfel cât mai eficiente. În adaptarea programelor de intervenție ținem cont de întregul context medical, social și familial pentru fiecare copil în parte.

Prin activitățile noastre explorăm modul în care copiii cu sindrom Down se dezvoltă, învață noțiunile, folosesc în adaptarea lor comportamentală noțiunile învățate, comportamente de adaptare în diferite medii (familial, școlar, social).Abordăm modalități de terapii și activități educaționale de suport pentru invățare, cum ar fi:

Copiii cu sindrom Down au un profil ce evidențiază o perturbare specifică a dezvoltării motorii. Abilitățile motorii se știe că sunt cele care pot susține interdependențele cognitive și sociale, acestea reprezentând fundamentul necesității intervenției timpurii în dezvoltarea motorie prin ședinte de kinetoterapie și jocuri de mișcare.

Pentru un copil cu sindrom Down un potențial motor destul de bun poate – intr-un sens larg – oferi copilului mai multe oportunități de dezvolatre. Kinetoterapia are un rol important/primordial în recuperarea copilului cu sindrom Down și poate fi efectuată încă din primele luni de viață la recomandarea medicului. Intervenția terapeutică aplicată timpuriu facilitează dezvoltarea motorie și crește șansele la independență și integrare socială.

Motricitatea se dezvoltă în contextul explorării, interacțiunii cu mediul, experiențelor trăite, iar cu cât vârsta la care se intervine este mai mică, cu atât cresc șansele recuperării deficitului funcțional și a dezvoltării conform stadiilor neuromotorii de dezvoltare.

De asemenea, copilul cu Down trebuie să beneficieze de activități de stimulare/integrare senzorială (auditivă, tactilă, vizuală) structurate conform necesităților/nevoilor sale. Kinetoterapia dispune de o gamă largă de tehnici și metode care vin în sprijinul copilului și care stau la baza realizării unui program de recuperare personalizat. Programele recuperatorii sunt particularizate și adaptate în funcție de vârstă, de afecțiunile asociate, restantul funcțional. Intervenția kinetoterapeutică se adresează diferitelor patologii din sfera neurologică, ortopedică, întârzierii în dezvoltarea neuromotorie, sindroame genetice, etc.

Tratamentul kinetoterapeutic la copilul cu sindrom Down pe langă o diagnoză atentă a problemelor motorii specifice curpinde elaborarea unor obiective specifice cum ar fi:

• • eliminarea limitărilor posturale
  • activități motorii compensatorii
  • dezvoltarea abilităților motorii corecte adecvate vârstei

Kinetoterapia prin intermediul programelor terapeutice urmărește:

Crearea unui mod de viață independent reprezintă unul dintre fundamentele care stau la baza evoluției fizice, cognitive, sociale și emoționale a copilului cu sindrom Down. Formarea deprinderilor de autonomie personală și socială, conștientizarea asupra unui mod sănătos de viață, implicarea în contexte sociale diferite care să îl provoace existențial, promovarea responsabilității personale și sociale, dobândirea de informații despre mediul înconjurător prin observare, investigare și experimentare sunt obiectivele principale necesare de atins în câștigarea deprinderilor de viață cotidiană.

Este important să construim la copilul cu sindrom Down sentimentul de încredere în sine, în ceilalți și în mediul relațional pentru a-i conferi confortul socio-emoțional necesar progresului. În acest context el poate participa în mod activ la activități terapeutice individuale și de grup, noi, adulții, respectându-l și arătându-i dragoste necondiționată, oferindu-i un mediu de formare și dezvoltare armonios, plin de schimburi reciproce și experiențe noi, provocându-l la stimulare multisenzorială, la cooperare, observând și încurajând comportamentul bun, oferindu-i sentimentul încrederii în oameni și permițându-i să-și manifeste bucuria pentru succesul obținut în activități.

Interacțiunile copilului care prezintă sindrom Down cu copiii dezvoltați tipic conduc la formarea sentimentului de acceptare a diversității, a asemănărilor și deosebirilor dintre oameni, la dezvoltarea autocontrolului emoțional.